doar U...

nu m-am putut abtine sa nu citez acest editorial. superb, intr-o revista in care nu ma asteptam. am pastrat finalul din respect pentru autor....nu ca o obsesie personala.





De ce avem nevoie de o explicatie,
de ce orologiul vietii noastre bate un sacadat si vesnic
„de ce”? Pentru ca înnebunesc. Pentru ca ziua port o masca ce sta
lipita de chipul meu ca sa ascunda trasaturile perverse ale unui suflet
ce n-are curaj sa renasca. Numai privirea, atât, doar ochii
ramân, castane cazute din copacii de lânga gradini, castane pe care
le adunam în sortuletul albastru si le varsam apoi pe masa din
bucatarie, fara sa le gasesc vreun rost, dar nedorind sa le arunc.
Mi-am amintit de ce viata mea nu are sens acum.
Si ma opresc.
Pentru ca drumul meu de azi nu duce nicaieri.
Pentru ca patul care ma asteapta nu e alb-negru.
Pentru ca ochii ei clipesc nedumeriti atunci când o trezesc
din somn si o rog sa-mi curete o portocala.
Pentru ca parul ei nu miroase niciodata a dimineata si nici genele a ploaie.
Pentru ca degetele ei nu sunt lungi si subtiri.
Pentru ca picioarele ce mi-au cuprins soldurile noaptea
trecuta erau reci si false.
Pentru ca buzele ei mint si noaptele ei de iubire sunt replici din filme pe care le uiti în momentul în care parasesti sala.
Pentru ca usile se trântesc obositoare si chitara a ramas rezemata de noptiera, prafuita, parasita.
Pentru ca intersectia nu apare când o cauti tu.
Iar sarutul ei nu ma va mângaia pe pleoape decât atunci când ma voi trezi
din nou copil sau cand U va bifa prima victorie......
don adi della blog

mi se pare foarte relevant totul avand in vedere ce s-a intamplat azi.